Dependențe / adicții

O persoană cu o dependență folosește o substanță sau se angajează într-un comportament, pentru care efectele recompensatoare oferă un stimulent convingător pentru a repeta activitatea, în ciuda consecințelor dăunătoare. Dependența poate implica utilizarea de substanțe precum alcoolul, inhalantele, opioidele, cocaina și nicotina sau comportamentele precum jocurile de noroc.

Atât tulburările legate de consumul de substanțe, cât și comportamentele legate de jocurile de noroc au o probabilitate crescută de a fi însoțite de afecțiuni de sănătate mintală, cum ar fi depresia și anxietatea sau alte probleme preexistente. Tulburările legate de consumul de substanțe și jocurile de noroc nu numai că angajează aceleași mecanisme ale creierului, ci răspund la multe dintre aceleași abordări de tratament.

Simptome de dependență

Utilizarea recurentă a unei substanțe sau implicarea într-o activitate care duce la deficiență sau suferință este nucleul tulburărilor de dependență. Diagnosticul clinic al unei dependențe se bazează pe prezența a cel puțin două dintre o serie de caracteristici:

• Substanța sau activitatea este utilizată în cantități mai mari sau pentru o perioadă mai lungă de timp decât a fost prevăzut.
• Există dorința de a reduce utilizarea sau eforturi nereușite de a face acest lucru.
• Folosirea substanței sau activității sau recuperarea după utilizarea acesteia consumă o perioadă semnificativă de timp.
• Există o poftă sau o dorință puternică de a folosi substanța sau de a se angaja în activitate.
• Utilizarea substanței sau a activității perturbă obligațiile la locul de muncă, la școală sau acasă.
• Utilizarea substanței sau a activității continuă în ciuda problemelor sociale sau interpersonale pe care le provoacă.
• Participarea la activități sociale, de muncă sau recreative importante scade sau se oprește.
• Utilizarea are loc în situații în care este fizic riscantă.
• Utilizarea continuă în ciuda faptului că se știe că substanța/ activitatea cauzează sau exacerbează probleme fizice sau psihologice.
• Apare toleranța, indicată fie prin nevoia de cantități semnificativ crescute de substanță pentru a obține efectul dorit, fie prin efectul semnificativ diminuat al aceleiași cantități de substanță.
• Sevrajul are loc, se manifestă fie în prezența simptomelor fiziologice de sevraj, fie prin luarea unei substanțe înrudite pentru a le bloca.
• Severitatea afecțiunii este măsurată prin numărul de simptome prezente. Prezența a două până la trei simptome indică, în general, o afecțiune ușoară; patru până la cinci simptome indică o tulburare moderată. Când sunt prezente șase sau mai multe simptome, afecțiunea este considerată severă.

Tratamentul poate include oricare dintre o serie de componente, care sunt adesea implementate în combinație și sunt susceptibile de a se modifica pe parcursul recuperării:

• Detoxifierea, efectuată sub supraveghere medicală, poate fi necesară, dar este doar prima etapă a tratamentului.
• Medicamentele care reduc sau contracarează utilizarea de substanțe ilicite sunt potrivite pentru unele persoane sau medicamentele pot fi utilizate pentru a viza tulburările concomitente, cum ar fi anxietatea și depresia.
• Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) poate ajuta o persoană să recunoască și să facă față situațiilor care declanșează dorința de a folosi substanțe.
• Terapia de grup și alte programe de sprijin de la egal la egal folosesc experiența directă a multora pentru a sprijini recuperarea individuală și pentru a preveni reapariția consumului de substanțe.
• Terapia de familie îi ajută pe indivizi să repare orice daune aduse relațiilor de familie și să stabilească unele mai susținătoare.
• Formarea în abilitățile de viață, inclusiv abilitățile de angajare, poate face parte din planul de tratament al unei persoane.
• Programele de tratament bune includ, de asemenea, monitorizarea regulată a progresului individual. 

(sursa: https://www.psychologytoday.com/intl/basics/addiction)