A spune „te iubesc” a fost dintotdeauna semnul suprem al seriozității unei relații romantice, încă din primele luni. În ultimele decenii, totuși, ascensiunea „situației” a prelungit faza de întâlnire, ridicând un set diferit de „trei cuvinte mici” la panteonul dialogului relațional important. „Ce suntem noi?” nu este pur și simplu o lansare a angajamentului. Este o întrebare cu motivații și rezultate complexe. Mulți dintre noi suntem bucuroși să o evităm cu totul, preferând libertatea și autonomia nedefinirii. Dar pentru cei dintre noi care își doresc titluri și termeni, acele trei cuvinte mici bat la ușa din fața nerăbdării noastre, impregnând întâlnirile noastre cu o anxietate care anihilează plăcerea. Anticiparea pozitivă care ne-a alimentat cândva, se poate transforma în anticipare negativă – acel sentiment de a aștepta ca inevitabilul să se producă, ca totul să se termine înainte de a începe cu adevărat.
Situațiile sunt greu de definit și chiar mai greu de jelit. Mulți dintre noi ne facem griji că întrebând „ce suntem” prea devreme ar putea distruge natura jucăușă și relaxată a iubirii în curs de dezvoltare, grăbind aranjamentul până la un final neplăcut. Dar nu trebuie să fie așa. Fie că suntem fericiți să păstrăm status quo-ul (vieți separate conectate prin afecțiune reciprocă) sau dacă dorim un angajament mai împletit, discuția despre „ce suntem noi” este o parte importantă a creării unei realități cu limite și așteptări sănătoase.
De ce întrebarea „Ce suntem” este atât de tabu?
Legătura este reală. Chimia este profundă. Este posibil ca amândoi să ne dorim același lucru. Deci, de ce este atât de tabu să inițiezi conversația? Pentru că în acea fază incipientă, a nu ști poate fi magic (există un motiv pentru care intriga literară și cinematografică „vor, nu vor” a rezistat în toți acești ani). Atunci când nu există un angajament explicit – nicio decizie luată între serios versus casual – toate opțiunile sunt posibile. Fiecare moment petrecut împreună este o alegere, nu o obligație sau așteptare. Ambiguitatea se poate simți erotică, inundându-ne cu noutatea și surpriza ei. Dar cu toată această libertate vine o anumită nesiguranță și incertitudine. Unora dintre noi le place asta, altora nu.
Știm cu toții cât de repede acea ambiguitate sexy poate deveni „ambiguitate stabilă”, în care avem confortul consecvenței doar suficient încât să nu ne simțim singuri, dar nu suficient pentru a fi implicați sau pentru a construi intimitate. Acest model ambiguu se poate simți ca un purgatoriu relațional, în special pentru cei dintre noi care ar dori o relație mai tradițională centrată pe etichete clare, angajamente și repere, cum ar fi căsătoria, a avea copii, cumpărarea unei case și așa mai departe. Acestea sunt dorințe perfect normale. Dar nu asta își dorește toată lumea.
Dragostea modernă vine în multe forme
În zilele noastre, oamenii se căsătoresc, în medie, cu zece ani mai târziu decât în generațiile precedente. Și mulți dintre noi merg la întâlniri până la vârsta mijlocie, după divorț și, de asemenea, ca văduvi. Aducem mai mult din propriile noastre vieți individuale în relațiile noastre și îmbinarea completă a vieților nu este ritul sistematic de trecere care era odinioară. Putem iubi pe cineva și să nu vrem să ne combinăm viețile. Putem iubi pe cineva și să dorim să păstrăm relația casual. Putem iubi și putem avea relații cu mai multe persoane simultan, dacă suntem cu toții pe aceeași pagină. Ar fi de ajutor să onorăm ceea ce fiecare parte are nevoie și dorește… și asta necesită puțină conversație.
Dragostea modernă vine în multe forme. Și dacă nu vorbim despre forma pe care o vrem, suntem lăsați să presupunem că vrem aceleași lucruri. Prin această lentilă, pot apărea multe neînțelegeri și se pot deschide răni. A întreba „ce suntem” nu înseamnă doar definirea relației; înseamnă, de asemenea, să discutăm despre monogamie, poliamor, structuri familiale, contopirea vieților, copii, ambiții de carieră, împărțirea timpului și multe altele. Este o presiune mare pusă pe o relație atât de devreme. Dacă vrei să știi de ce a întreba „ce suntem” este atât de tabu, este pentru că aceste straturi ascunse se învârt în jurul nevoilor și dorințelor noastre, trecutului și viitorului nostru. Este vulnerabil și brut. O parte din magia acelor zile de început este abilitatea de a pretinde că nimic din toate acestea nu există; a te găsi profund în moment. Uneori, acesta este singurul loc în care putem experimenta acest tip de libertate. Cine ar vrea să renunțe la asta?
Găsește-ți un soulver simplu și rapid
„Nu încerc să-i pun o etichetă, dar…”
Cu toții avem nevoie de libertate, așa cum avem nevoie și de siguranță. Unii dintre noi au nevoie mai mult de una decât de cealaltă și ne îndreptăm către relațiile noastre pentru a obține acest lucru. O persoană care are nevoie de mai multă libertate se poate sustrage de la etichete, în timp ce o persoană care are nevoie de mai multă siguranță poate simți că continuarea fără etichetă le încalcă stima de sine și respectul de sine.
Dacă este o etichetă pe care o dorim, nu este nevoie să ne prefacem că nu e. Etichetele creează claritate și este perfect normal să vrem să numim pe cineva pe care îl iubim partenerul nostru. Dacă dorim să transformăm o aventură într-o relație de bună credință – și mai ales dacă suntem interesați de un parteneriat pe termen lung – întrebarea „ce suntem?” este un loc de plecare standard. Respectul și comunicarea care urmează ne pot spune multe despre cum ar fi cealaltă persoană ca partener angajat.
Ține minte, totuși, că doar fiindcă vrem să fim serioși, nu înseamnă că nu putem fi jucăuși. Un pic de tachinare poate fi de ajutor aici: „Cred că mă placi. Cred că vrei să fiu prietena/iubitul/partenerul tău…” Dacă încremenesc la aceste cuvinte, jocul poate ajuta și aici. „Ooh, nu-ți place cuvântul ăsta. De ce oare?” Răspunsul poate dezvălui o nouă poveste. Poate vor un alt aranjament. Poate le este frică de angajament. Nu putem lăsa reținerile unei persoane să ne dicteze propriile nevoi. De asemenea, nu putem lăsa dorințele noastre să le dicteze pe ale lor. Vorbiți despre asta!
Poveștile de dragoste nu sunt la fel cu poveștile de viață
Dacă răspunsul la „ce suntem noi” are un rezultat dezamăgitor, lovitura asupra ego-ului nostru poate fi la fel de dureroasă precum pierderea ideii despre ce ar putea fi relația – sau despre ceea ce credeam că este deja. Este important să ne amintim că oamenii pe care îi iubim nu sunt neapărat aceleași persoane cu care ne putem face o viață. Poveștile de viață nu sunt la fel cu poveștile de dragoste. Ele reprezintă seturi diferite de ingrediente, aspirații diferite. Putem avea o dragoste minunată de scurtă durată, total deconectați de realitățile noastre și poate fi o iubire perfectă, frumoasă. Dar nu are nimic de-a face cu structura complicată care susține o viață împreună.
Dacă răspunsul la „ce suntem” este reciproc satisfăcător, ne vom bucura că am inițiat conversația. Dacă ajungem să avem o relație pe termen lung, întrebarea „ce suntem” este un exercițiu grozav la care să ne întoarcem periodic, ca o modalitate de a ne revizui angajamentele, așteptările, viziunile, visele și limitele noastre. Relațiile sunt menite să se schimbe și să crească, iar puțină infrastructură conversațională aduce beneficii tuturor.
Găsește-ți un soulver simplu și rapid
Sursă: https://www.estherperel.com/blog/the-other-3-little-words-i-love-you-but-what-are-we
