fbpx

Cum să ai grijă de tine în vacanța de vară

Conceptul de “a avea grijă de mine” era cândva total străin în viața mea. Poate pentru că nu am crescut într-o familie care să-l prețuiască îndeajuns. De fapt, judecam inconștient oamenii care aveau grijă de ei într-o formă sau alta, fie că-și luau o zi liberă, dormeau în vacanță sau se duceau la o ședință de masaj. A avea grijă de tine era văzut ca o slăbiciune, un lucru pentru oamenii mofturoși sau leneși. Pentru o familie care se mândrea cu munca din greu, conceptul de “a avea grijă de tine” era văzut ca o pierdere de timp și bani.

Abia după ce am ajuns într-un punct de epuizare care și-a lăsat amprente asupra stării mele de sănătate atât fizic cât și emoțional, am decis că e momentul să am mai multă grijă de mine. Pur și simplu nu-mi mai păsa de ceea ce zic sau cred oamenii, dacă mă consideră prea mofturoasă sau leneșă. Tot ce îmi doream era să mă simt mai bine.

Găsește-ți un soulver simplu și rapid

Plăți sigure prin stripe

4 moduri prin care poți să ai grijă de tine în vacanța de vară

La început a fost greu să-mi găsesc timp pentru mine. Aveam sentimente de vinovăție, iar în capul meu exista o voce care-mi spunea că nu merit să mă odihnesc și că ar trebui să fiu productivă. Cu toate acestea, cu cât petreceam mai mult timp având grijă de mine, cu atât mă simțeam mai bine. Și cu cât mă simțeam mai bine, cu atât mă simțeam mai puțin vinovată.

Dacă ești în căutarea unor moduri prin care poți avea mai multă grijă de tine, iată lista mea cu 4 lucruri pe care le voi face în această vacanță de vară.

Meditează înainte de a verifica rețelele sociale

Unul dintre lucrurile pe care nu le negociez atunci când vine vorba de a avea grijă de mine este de a medita dimineața înainte de a verifica toate rețelele sociale. Este o modalitate prin care mă trezesc centrată pe mine, în loc să mă simt îndepărtez de realitate.

În esență, meditația mindfulness te învață cum să:

  • Acorzi atenție experiențelor din prezent (adică să nu încerci să le schimbi sau să evadezi din ele)
  • Să cultivi conștientizarea fără judecată (adică să înveți să accepți lucrurile așa cum sunt ele)

Unul dintre motivele pentru care îmi place atât de mult să meditez este pentru că acest tip de meditație mindfulness, conform cercetărilor, te poate ajuta să nu te mai învârți același cerc gandindu-te la ce s-a întâmplat în trecut sau la ce se poate întâmpla în viitor.

Amintește-ți: scopul meditației nu este acela de a-ți opri gândurile, ci de a le observa. Mai mult de atât, de a-ți observa gândurile fără a le judeca. Una dintre cele mai eficiente forme de meditație pentru a practica această conștientizare fără judecată este meditația “vipassana” cunoscută și sub denumirea de meditație “zen” sau “introspecție”, din tradiția budistă.

Fă un duș conștient

Dacă nu ai timp să meditezi dimineața, încearcă să practici mindfulness sub duș. Setează-ți de la început intenția de a “spăla” orice grijă te consumă în acel moment. Observă temperatura, apa care-ți atinge pielea, presiunea apei, orice sunet din jurul tău. Aceasta este una dintre modalitățile cele mai rapide și ușoare de a strecura câteva minute de meditație pe parcursul zilei. Adaugă câteva picături de ulei esențial de eucalipt pentru a crea o experiență SPA minunată chiar la tine acasă.

Ascultă yoga nidra înainte de culcare

O lungă perioadă de timp m-am confruntat cu o insomnie intensă, răsucindu-mă și învârtindu-mă în pat până spre orele dimineții. Unul dintre lucrurile care m-au ajutat a fost să ascult yoga nidra înainte de a mă duce la culcare. Dacă nu ai mai auzit până acum de yoga nidra, este un stil de meditație în care cineva te ghidează într-o stare conștientă între veghe și somn. Mi se pare foarte relaxant și o modalitate de a-mi liniști furtuna din minte. Pentru că de obicei îmi ia mult timp până să adorm, caut pe Youtube “yoga nidra for sleep meditation” și aleg dintre videoclipurile care durează mai puțin de o oră.

Mișcă-ți corpul

Ai auzit despre experiența somatică (SE)? Este o abordare orientată către corp pentru rezolvarea traumei și managementul stresului. O practică de bază în SE este aceea de a-ți mișca corpul atunci când sistemul tău nervos se află la limite și te afli într-o stare de anxietate sau stres. Mișcându-ți corpul descarci o parte din energie și readuci sistemul nervos la o stare mai relaxată. Nu-i nevoie să alergi zeci de km sau să faci workout de o oră. Poți opta pentru yoga, să ieși la o plimbare sau să faci un mini party cu dans chiar la tine în apartament: orice formă de mișcare funcționează perfect! Există o mulțime de metode pentru a ne îmbunătăți starea emoțională chiar din confortul propriei noastre case: și este complet gratuit!

Găsește-ți un soulver simplu și rapid

Plăți sigure prin stripe

Gând de final

Având în vedere contextul în care trăim, a avea grijă de noi este mai important ca oricând. Poate pare contraintuitiv să-ți pui nevoile tale înaintea celor care au nevoie de ajutorul tău sau să te odihnești fix atunci când ai foarte multe lucruri de făcut. Dar așa cum nu ar trebui să aștepți să te îmbolnăvești ca să mergi la medic pentru un control de rutină, tot așa nu ar trebui să aștepți până la epuizare pentru a practica grija de sine.

Dacă vreodată te-ai simțit vinovat că ai avut grijă de tine, nu uita ca aceasta este doar o preconcepție învechită. Nu este nimic egoist în a avea grijă de tine. Cu toții merităm asta.

Sursă: https://www.talkspace.com/blog/self-care-summer-checklist/

Default image
Soulver