fbpx

5 sfaturi utile pentru a începe terapia

Terapia este incredibil de utilă, însă nu putem nega faptul că începutul ei poate fi unul destul de intimidant. În ciuda beneficiilor sale, terapia este încă stigmatizată și pare ciudat să discuți despre emoțiile tale cu un străin, chiar dacă acel străin este un profesionist autorizat.

Mulți oameni se simt anxioși odată cu începerea terapiei, mai ales dacă este un lucru pe care nu l-au mai făcut niciodată. Deși acest lucru este de înțeles, terapia este cea mai bună modalitate prin care oamenii își pot rezolva problemele, să se înțeleagă mai bine pe sine și să obțină ajutorul de care au nevoie.

Iată 5 sfaturi utile pentru a începe terapia dacă te simți anxios în a face acest pas:

Chiar dacă nu ești sigur sau te simți anxios cu privire la prima ședință de terapie, nu ar trebui să-ți lași emoțiile să te împiedice să faci un pas atât de important. Mai jos, îți vom prezenta 5 moduri prin care poți elimina anxietatea înainte de a începe terapia.

Optează pentru terapia online

În ziua de azi, există o mulțime de opțiuni pentru aproape orice lucru, inclusiv pentru terapie. În timp ce unele persoane se bucură de intimitatea unei sesiuni de terapie față în față, alții preferă confortul sesiunilor virtuale. Pacienții care se luptă cu anxietatea socială și timiditatea tind să vadă sesiunile virtuale ca pe o opțiune ”mai sigură”. Cel puțin până se simt îndeajuns de confortabil pentru a se întâlni față în față cu terapeutul.

Există numeroase beneficii alte terapiei online, printre care și faptul că este mai accesibilă decât terapia tradițională și că este flexibilă. Cu terapia online, te poți bucura de toate beneficiile terapiei fără să fii nevoit să ieși din confortul de acasă. Oamenii se simt adesea mai confortabil să facă terapie în acest mod, deoarece totul se întâmplă într-un mediu familiar.

În timp ce sesiunile video sunt adesea o alternativă bună pentru terapia față-n față, ai putea opta chiar și pentru terapie prin apel telefonic sau mesaje-text, dacă ți se pare mai convenabil. Cel mai important este ca terapia să fie accesibilă pentru tine.

Găsește-ți un soulver simplu și rapid

Mergi cu un prieten

Bineînțeles, nu poți lua propriu-zis un prieten cu tine la terapie, deoarece ar trebui să fie o chestiune privată, dar poate fi util ca un prieten să meargă cu tine la cabinetul terapetului și să-ți țină companie în timp ce aștepți să intri. O altă idee ar fi ca tu și prietenul tău să vă puneți de acord să încercați terapia în paralel. Chiar dacă nu faceți asta împreună, poate fi benefic să știi că nu treci singur prin această experiență.

În afară de faptul că este uimitor să ai un prieten care să te sprijine în experiența terapiei, ai putea să le ceri prietenilor tăi să te susțină și în alte moduri. Există multe beneficii în a avea sprijin emoțional, așa că ar trebui să lucrezi la construirea unui sistem puternic de sprijin.

Documentează-te înainte

Multe lucruri par mult mai înfricoșătoare decât sunt în realitate, pentru că nu le înțelegem cu adevărat. Acest lucru este valabil și în cazul terapiei. A te documenta puțin înainte, îți poate fi de ajutor. Poți citi bloguri dedicate sănătății mintale, astfel încât să înțelegi mai bine subiectul și să îți faci o idee despre lucrurile pe care le poți discuta în sesiunile de terapie. Astfel, poți afla și despre diferitele tipuri de terapie, care ar trebui să îți ofere o imagine de ansamblu și de unde poți începe.

De asemenea, te poți documenta asupra terapeuților și să citești recenziile lor pentru a-ți face o idee despre ei și care e cea mai bună variantă pentru tine. Poți opta chiar și pentru o singură sesiune cu mai mulți terapeuți pentru a vedea care este cel mai potrivit.

Reține faptul că deși majoritatea terapeuților ar trebui să te poată ajuta în problemele pe care le ai, unii terapeuți sunt experți pe anumite domenii. Dacă ai nevoie de ajutor într-o anumită problemă, ar fi util să cauți un terapeut specializat în acel lucru.

Vorbește cu terapeutul despre anxietatea ta

Dacă ai început terapia, dar încă ești anxios, nu-ți fie teamă să discuți despre asta cu terapeutul tău. Trebuie să înveți să vorbești despre sentimentele tale și nu există loc mai bun în care să începi să faci asta, decât în terapie.

Amintește-ți că terapeuții pot părea intimidanți și înfricoșători, dar și ei sunt oamenii. Mai mult decât atât, sunt oameni care vor să te ajute. Terapeutul tău nu este acolo pentru a te judeca sau pentru o înrăutăți o situație, este acolo pentru a face ceea ce este mai bine pentru tine.

Fă totul pas cu pas

Persoanele care se luptă cu tulburări de anxietate tind să fie copleșiți cu ușurință. Pentru oricine la început de terapie, poate părea un proces descurajant. Cât timp va dura? Despre ce va trebui să vorbesc? Ce fel de emoții voi simți? Cât timp va trece până când voi începe să mă simt mai bine?

Toate aceste întrebări sunt foarte bune, dar pentru a nu te simți copleșit, fă lucrurile pas cu pas. Odată ce ai programat prima sesiune de terapie, încearcă să nu-ți faci griji pentru a doua, a treia sau a patra sesiune. Concentrează-te și profită la maximum de prima sesiune. Acordă-ți timp să te obișnuiești cu procesul. Cunoaște-ți terapeutul. Fă-ți timp pentru a vedea dacă terapeutul ți se potrivește.

Fă-ți griji pentru a doua sesiune după ce o termini pe prima. Fă același lucru pentru a treia sesiune, a patra și apoi a cincea. Până atunci, va face parte din rutina ta și te vei întreba de ce oare nu ai început terapia cu mai mult timp în urmă.

Gânduri de final

Dacă ai emoții pentru începerea terapiei, nu trebuie să-ți fie rușine, este normal. De fapt, majoritatea oamenilor se simt anxioși atunci când încep pentru prima dată terapia – unii pot simți emoții într-o măsură mai mică, în timp ce altora le este cu adevărat frică.

Anxietatea este un răspuns normal și natural la necunoscut. Este important să reții că anxietatea nu prezice un rezultat și nici nu reprezintă un avertisment pentru a evita ceea ce urmează să faci.

Mult succes în noua ta călătorie! Crede-ne, va merita din plin!

Găsește-ți un soulver simplu și rapid

Sursă: https://www.blunt-therapy.com/starting-therapy-tips/

Default image
Soulver